„Existăm pentru a fii primii în tot ceea ce facem!”

Unul dintre cele mai celebre nume ale Formulei 1, recunoscut pentru inovarea industriei auto, McLaren alege același drum al excelenței și la nivelul opticii. Colecția de ochelari ai diviziei McLaren Vision creată de brandul britanic îmbină sportul cu luxul pentru a oferi ochelari care se potrivesc fiecărei ținute.

Câștigători ai premiului SILMO d’or din 2018, ochelarii McLaren sunt realizați dintr-un inedit titan obținut prin imprimare 3D, care oferă o structură asemănătoare aerului, ultra-ușoară și flexibilă.

Durabili și hipoalergenici, ochelarii McLaren sunt lucrați în Franța sau Italia, iar cei de soare au lentile Leica.

În 2019, designerii de la McLaren (Marea Britanie) și L’Amy Luxe (Franța) și-au unit forțele pentru a proiecta și produce o colecție de ochelari ce impunea noi standarde în segmentul premium.

Folosind tehnologii unice la nivel mondial – structura din titan imprimată 3D, brațe cu rotație la 180 grade, poliamidă PA12 aditivată cu grafit – colecția McLaren Vision promovează cele două atribute ce definesc ADN-ul mărcii McLaren – designul extrem de inovator și tehnologiile de pionierat.

images

Despre McLaren

Prin angajament, curaj și creativitate, inginerii de la McLaren sunt conduși de aceeași mentalitate: căutarea continuă a perfecțiunii. Dovada cea mai concludentă este chiar palmaresul McLaren ce numără 20 titluri mondiale dobândite în campionatul constructorilor și peste 180 de curse câștigate în Formula 1.

După lansarea McLaren Racing, în 1963, brandul britanic devenea cunoscut pentru câștigarea curselor din cel mai popular campionat al sporturilor cu motor. Mai apoi, în 2010, după lansarea McLaren Automotive, numele McLaren devine un reper mondial și în sectorul supermașinilor sport.

În 2004, odată cu dizolvarea McLaren Composites, brandul se extinde cu McLaren Applied Technologies, companie ce fructifică inovațiile din sportul cu motor și diversifică activitatea grupului McLaren în industrii precum sănătatea, transportul public sau mineritul.

Oricare ar fi domeniul de activitate, McLaren excelează în tot ceea ce face. Când îți propui să-ți depășești mereu granițele și să ajungi pe locul întâi în cel mai dificil campionat auto din lume, prima întrebare la care trebui să răspunzi este “Cum putem să facem lucrurile mai bine?”. Iată combustibilul care propulsează McLaren în topul celor mai apreciate branduri la nivel mondial.

images
images