Leica – peste 100 de ani de precizie, inovație și inginerie optică germane
Numele este sinonim cu camerele foto care au revoluționat istoria imaginilor în secolul al 20-lea, grație lentilelor Leica. Mai puțin știută este povestea începuturilor Leica, în urmă cu 150 de ani, când Ernst Leitz fondează în orașul german Wetzlar, un mic atelier de optică.
La începutul anilor 1900, Leitz introduce pe piață primul proiector de cinema fără licărire, un pas uriaș în dezvoltarea tehnologică a industriei filmelor. În 1913, fondatorul Leica realizează primul microscop binocular, propulsând firma pe primul loc în producția mondială de microscoape.
Cu toate acestea, mitul Leica ia naștere în 1924, odată cu redenumirea companiei din Leitz în Leica, un mix al cuvintelor Leitz Camera. Tot atunci, Ernest Leitz II, fiul vizionarului german, decide producerea în masă a primului aparat de fotografiat compact, realizat de firma din Wetzlar cu 10 ani înainte. Primul Război Mondial a întârziat lansarea în masă a acestui model inovator, însă el va fi primit cu mare entuziasm în anii 20 ai secolului trecut.
100 de ani mai târziu, Leica se menține în topul celor mai inovatoare și stabile companii de pe piața lentilelor și a opticii, datorită crezului său legat de calitatea imbatabilă a produselor și utilitatea lor în viața cumpărătorului.
Leica Eyecare
„Toată lumea merită să vadă lumea în cel autentic mod cu putință”
Fiecare parte a unui produs Leica, fiecare material, fiecare element de design este atent selectat și procesat – cu cea mai mică toleranță posibilă la abateri. Același standard de calitate se aplică la toate piesele Leica – de la lentile monofocale la cele progresive, deoarece inginerii și designerii brandului german cred în perfecțiune.
După un proces intens, Leica a ales ca partener de producție compania franceză Novacel, care împărtășește pasiunea pentru perfecțiune în realizarea produselor oftalmologice.
Fiind unul dintre liderii tehnologici ai Europei, Novacel a devenit aliatul puternic al Leica Eyecare, care oferă cele mai înalte standarde de execuție tehnică, conformându-se cu principiile și valorile ce au ghidat compania Leica în domeniul excelenței optice.