5 metode prin care să reduci disconfortul după o zi petrecută în fața ecranului

Citeste mai jos

Statisticile arată că în jur de 75% din persoanele care lucrează zilnic în fața monitorului au diverse probleme, de la ochi uscați la tensiune oculară crescută. Însă nu doar ecranele digitale sunt un inamic când vine vorba despre sănătatea ochilor tăi. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să-ți faci vederea mai ușoară.

Ajustează intensitatea luminii naturale sau artificiale

Atunci când lucrezi la computer, un contrast prea puternic și o lumină ambientală puternică pot contribui la uscarea ochilor. Setează un contrast redus al monitorului sau dacă afară e soare puternic, lasă draperiile să acopere un sfert sau jumătate de fereastră. De asemenea, s-ar putea să fie mai confortabil pentru ochii tăi să ții aprinsă într-un colț al camerei o lumină difuză, atunci când privești la televizor.

Limitează timpul petrecut în fața ecranelor digitale

Știm că e foarte dificil să faci asta, mai ales dacă jobul tău presupune tocmai lucrul cu acestea, dar patologia de calculator sau, în engleză, computer vision syndrome, e un fenomen de care trebuie să ții cont, iar primele simptome sunt durerile de cap, usturimea și înroșirea ochilor, vederea încețoșată ori neclară, dureri ale musculaturii cefei și spatelui, oboseală oculară sau chiar tulburări de atenție.

Planifică și respectă intervalele de pauză

Apropo de simptomele explicate mai sus, poți încerca regula 20-20-20. Mai exact, o dată la 20 de minute, privești undeva la 20 de metri depărtare pentru 20 de secunde. Acest exercițiu ajută relaxarea ochilor și atenuarea oboselii oculare.

Clipește des și folosește lacrimi artificiale

Privitul la monitor produce o scădere a frecvenței clipitului, iar ochiul devine mai uscat. Pentru a se hidrata, ochiul trebuie să clipească cel puțin o data la 30 secunde. De aceea, se recomandă în aceste situații folosirea de trei sau patru ori pe zi a lacrimilor artificiale pentru lubrifierea și protecția ochilor.

Îmbunătățește calitatea aerului

Fără să-ți dai seama, s-ar putea să lucrezi într-un mediu care să-ți afecteze sănătatea ochilor. Spre exemplu, dacă locuiești într-o zonă poluată, un purificator de aer s-ar putea să facă minuni. De asemenea, aparatele de aer condiționat sau ventilatoarele contribuie la uscarea ochilor, așa că poți lua în considerare și folosirea unui umidificator de aer.

Surse:

https://www.healthline.com/health/eye-health/eye-strain#tips-for-prevention

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/eyestrain/diagnosis-treatment/drc-20372403