Semne practice că a venit vremea să schimbi ochelarii de vedere

Citeste mai jos

Când vine vorba despre perechea potrivită pentru ochelarii pentru vedere, un lucru e sigur: trebuie să uiți că-i porți. Dar uneori se întâmplă să-ți dai seama după câteva luni de la achiziție că n-ai făcut alegerea tocmai corectă. Iată care sunt câteva semne care îți pot sugera că ochelarii tăi ar trebui înlocuiți cu unii noi, mai potriviți stilului tău de viață.

Ai frecvente dureri de tâmple sau de urechi

Simți o durere în zona tâmplelor sau o usturime în spatele urechilor după o purtare îndelungată? Cel mai probabil asta înseamnă că nu ai ales ramele potrivite pentru tine. De obicei, o mărime mai mică decât cea optimă a ochelarilor pentru vedere înseamnă că ramele acestora pun presiune pe capul tău. De asemenea, e posibil să ai tentația să-i dai des jos, din cauza unei senzații de durere a nasului, apărute din aceeași cauză. Mergi la un magazin specializat și consultă-te cu profesioniști pentru alegerea mărimii corecte.

Ai senzația că îți scapă de pe nas

De obicei, ești tentat să privești drept în oglindă, fără să te miști prea mult, atunci când alegi dintre mai multe modele. Un test pe care îl poți face când încerci o pereche de ochelari pentru vedere este să-ți apleci capul în jos, cu o mișcare ușoară, dar fermă, iar dacă alunecă înseamnă că ramele trebuie reglate. Dacă totuși îți alunecă de pe nas chiar și după ce acestea au fost reglate, înseamnă că nu a fost cea mai fericită alegere. Cere părerea otpometristului tău când vine vorba despre acest aspect și reglarea ramelor.

Ai tendința privești pe deasupra ramelor

Dacă porți ochelari de citit este chiar recomandat să alegi o pereche de rame înguste care să îți permită să vezi pe deasupra lor în momentul în care trebuie să privești la distanță. Însă dacă porți ochelari de vedere permanenți și ai tendința de a privi pe deasupra lor, probabil că ai ales perechea de ochelari nepotrivită fizionomiei tale. Este important să porți o pereche de ochelari care să îți asigure un câmp vizual optim, iar pentru asta îți recomandăm să consulți un specialist care îți poate recomanda forma și dimensiunea potrivită.

Citește și ghidul nostru despre alegerea formei ramelor în funcție de fizionomia feței tale.